joi, 18 aprilie 2013

Controlul celor 5 elemente

 Trebuie să fim conştienţi că angrenarea pe o cale spirituală presupune o muncă asiduă, plină de dăruire către DUMNEZEU, ce are drept consecinţă mărirea forţei interioare care, la rândul său, angrenează responsabilităţi uriaşe, dar minunate.
            În timpul antrenamentul nostru spiritual nu trebuie să vânăm doar greşelile, căci astfel nu facem decât să intrăm în rezonanţă cu ideile impure şi cu energiile subtile ale răului care pot să apară pe orice plan al manifestării; fizic, astral, mental. Când sesizăm că propriile noastre gânduri se găsesc prinse în mrejele răului, ele trebuie să fie imediat eliminate. Caracterul egoist, ataşamentul exacerbat pentru forma materială, gelozia, posesivitatea, bârfa trebuie să fie prompt identificate şi apoi transcense. Ele sunt impurităţi ale minţii şi sufletului nostru. Dar pentru a putea realiza toate acestea trebuie înainte de toate să ai un curaj neţărmurit. Pentru a obţine cel mai repede această stare de curaj imens, trebuie să ne angrenăm într-o confruntare cu noi înşine pentru a ajunge să stăpânim în fiinţa noastră elementele Pământ, Apa, Foc, Aer şi Eter despre care se vorbeşte în marile tradiţii secrete ale omenirii.
            Stăpânirea elementului Pământ: presupune că aspirantul devine stăpânul Vieţii sale terestre. Aceasta înseamnă că el îşi câştigă existenţa într-un mod demn, fără să fure, fiind însă perfect detaşat de lumea terestră. Grijile inutile şi stresante pentru afaceri, temerile inutile pentru felul în care se va derula viitorul sau ataşamentul faţă de bogăţie sau câştig nu apar niciodată la cel care reuşeşte să controleze energiile subtile ale pământului. Este greşit să se creadă că o fiinţă care poate stăpânii aceste energii subtile ale pământului este un ignorant sau un incompetent în afacerile materiale, din contra, el ştie să le controleze, dar cu toate acestea le şi transcende.
            Stăpânirea elementului Apă: Privind totul dintr-o perspectivă mai înaltă aspirantul care reuşeşte să controleze energiile subtile ale apei este stăpânul emoţiilor sale. El se integrează armonios în societate, este un fiu (fiică) bun(ă), un bărbat (femeie) exemplar(ă), care îşi iubeşte ţara şi fraţii. Este plin de credinţă şi dăruire autentică, faţă de DUMNEZEU. O fiinţă care reuşeşte să controleze energiile subtile ale apei nu se lasă niciodată robită de iubirea carnală şi nici nu se lasă angrenată în manifestări gregare cum ar fi moda, muzica rock, politica, sau în orice altă acţiune care ar putea să-i perturbe echilibrul interior. Nu trebuie înţeles că o astfel de fiinţă trebuie să fie un ascet, sau un celibatar neglijent, indiferent şi rece.
            Stăpânirea elementului Foc: La acest nivel fiinţa îşi domină mentalul şi voinţa. Pentru el este esenţial să înveţe acum tot ceea ce îl ajută să meargă neîntrerupt pe drumul său către lumina Divină, pentru a deveni un mare erudit şi un mare înţelept. Şi aceasta nu o poate face trăind în singurătate departe, studiind doar ştiinţele oculte. În concluzie o fiinţă care controlează energiile subtile ale focului este erudită, logică, cu simţul dreptăţii şi cu o personalitate puternică. Ea rămâne în permanenţă stăpână pe sine şi este plină de cutezanţă manifestând simultan respect şi stimă. Ea distinge cu claritate fericirea autentică şi durabilă de toate imaginile ei contrafăcute şi efemere.
Stăpânirea elementului Aer: Acesta element este printre altele spaţiul iubirii şi al puterilor psihice. O fiinţă care poate controla energiile subtile ale aerului îşi integrează divin acţiunile şi obţine succesul deplin în realizarea procedeelor spirituale. Ea are capacitatea de a fi întotdeauna spontan prezentă (de a trăi plenar clipa prezentă) fără artificii şi fără efort.
Stăpânirea elementului Eter: presupune posibilitatea de a folosi supramentalul şi etajele elevate ale fiinţei. Stăpânind aceste energii subtile fiinţa în cauză deţine intuiţie spirituală, clarviziune şi o capacitate uluitoare de transcendere faţă de tot ceea ce este limitat şi efemer. Ea deţine o cunoaştere divină care pătrunde natura ultimă şi esenţială a tuturor fiinţelor şi lucrurilor (deţine capacitatea de a percepe puritatea perfectă a Creaţiei), iar toropeala şi lentoare mentală sunt transformate de cel care stăpâneşte elementul eter în capacitatea de a urma rapid calea mântuirii (iluminării)
Odată deţinut controlul asupra celor 5 elemente fiinţa deţine ceea ce noi numim „tărie de caracter” şi nobleţe. Acum, dominând lumea materială, stăpânindu-şi emoţiile, învingându-şi gândurile rele şi îmblânzindu-şi dorinţa, având un control total asupra mentalului său şi asupra tendinţelor sufletului el este pregătit pentru marea iniţiere ILUMINAREA SPIRITUALĂ.



Un comentariu:

  1. Initierea in ce consta ?
    Sunt maestrii fizici care trebuie sa ii cautam sau spirite, ingeri de la care ar trebuii sa cerem ori sa primim.
    Iti subt foarte recunoscator pentru raspunsul tau si pentru publicarea acestui articol.

    Pace in suflet si in inima iti doresc!

    RăspundețiȘtergere